Rahela



RAHELA (ebr. rahel, „oaie"; LXX Rachel). Un cuvânt aramaic, cunoscut în primul rând ca numele celei de-a doua soţii a lui Iacov. Fiica lui Laban, şi mama celor doi fii mai tineri ai lui Iacov, Iosif şi Beniamin, Rahela a fost înzestrată cu o frumuseţe deosebită (Geneza 29:17). Se pare că Iacov s-a îndrăgostit de ea la prima vedere iar afecţiunea lui a rămas aceeaşi până în ziua morţii ei. Ea a avut însă totodată un caracter necinstit (Geneza 31:19,34-35), şi i-a lipsit acel devotament unic faţă de Dumnezeu, pe care Iacov şi l-a însuşit de-a lungul experienţelor lui cu El la Betel şi la Peniel. Probabil că n-a renunţat la idolii ei păgâni decât la scurt timp înainte de moarte. Rahela a fost strămoaşa a trei triburi: Beniamin, Efraim şi Manase, şi ea împreună cu sora ei Lea au fost cinstite de generaţiile ulterioare în calitate de femei care „amândouă au zidit casa lui Israel (Rut 4:11).

(a) Căsătoria (Geneza 29:6-30). Iacov fusese trimis de Isaac şi Rebeca să-şi găsească o soţie printre rudele mamei lui de la Padan-Aram (28:1-2; *FAMILIE). El a întâlnit-o pe Rahela în ţinutul Haran pe când păştea turmele tatălui ei, şi a ajutat-o imediat să adape animalele, rostogolind piatra de la gura fântânii. Laban l-a primit în casa lui unde Iacov a locuit timp de 20 de ani. Dragostea lui Iacov pentru Rahela este unul din exemplele cele mai reprezentative din Biblie a ceea ce înseamnă dragostea umană - 7 ani „i s-au părut ca vreo câteva zile, pentru că o iubea" (29:20). Ca rezultat al înşelătoriei lui Laban care i-a dat-o lui Iacov de nevastă întâi pe Lea, înşelătorie posibilă prin faptul că mireasa era acoperită cu un văl, Iacov i-a slujit încă şapte ani pentru Rahela, dar dragostea lui a rămas neschimbată.

Se poate face o paralelă cu unele detalii ale căsătoriei Rahelei din surse diferite de VT. Slujirea pentru o soţie în loc de a plăti pentru ea este cunoscută dintr-un document din sec. al 15-lea î.Cr. de la *Nuzi (Jen 661), deşi împrejurările erau foarte diferite. Dăruirea de către Laban a sclavei Bilha, ca parte a zestrei Rahelei era un obicei de asemenea cunoscut la Nuzi, deşi mai multe exemple sunt cunoscute din texte babiloniene mai vechi. Dimpotrivă, obiceiul la care s-a referit Laban de a mărita pe fiica mai mare înaintea celei mai tinere este până în prezent unic - era ori o practică aramaică locală, ori inventată de Laban, deşi nu se poate şti cu certitudine. Sugestia că Iacov a fost adoptat de Laban prin căsătoria lui cu Lea şi cu Rahela pe baza unui obicei din Nuzi este explicat mai pe larg în alte locuri (*ADOPTARE, *NUZI).

(b) Copiii (29:31; 30:1-8,14-15,22-24). În primii ani de căsătorie Rahela nu a avut copii, şi din invidie faţă de fertilitatea surorii sale, Lea, Rahela i-a dat-o lui Iacov pe sclava ei, Bilha, ca să-i nască ea copii. Infertilitatea era o problemă binecunoscută în Orientul Apropiat din antichitate, şi din această cauză, soţul recurgea adesea la încă o soţie sau o concubină. Totuşi, uneori soţia îi punea soţului la dispoziţie propria ei sclavă, pentru a-şi proteja poziţia, cum s-a întâmplat cu Rahela, Lea, Sara, şi exemple din afara Bibliei din *Alalah, *Nuzi, *Babilon, (Codul lui Hammurabi) şi în alte locuri. Sclava câştiga în poziţia ei, fiind considerată soţie secundară (Bilha este denumită ‘issa, „soţie", 30:4; compară cu ana assuti din Nuzi „ca soţie", HSS 5.67), iar fiii care rezultau puteau fi moştenitori dacă erau adoptaţi sau recunoscuţi legitimi de soţ şi de soţie. Textul de la Nuzi menţionat mai sus menţionează de asemenea că soţia principală putea să-şi exercite autoritatea asupra acestor copii. Astfel, cei doi fii ai Bilhei, Dan şi Neftali au fost recunoscuţi de Rahela ca ai ei (lit. „ca eu să fiu zidită prin ea" - 30:3), şi prin faptul că le-a pus ea numele, Rahela şi-a manifestat autoritatea asupra lor. După aceasta Rahela l-a născut pe fiul favorit al lui Iacov, deşi nu este clar dacă mandragorele lui Ruben, o plantă cu presupuse calităţi afrodisiace, a avut vreun efect (30:14-15). Naşterea celui de-al doilea fiu al Rahelei, Beniamin i-a cauzat moartea (35:18-19).

(c) Întoarcerea în Palestina (30:25-26; 31;4-55). Influenţat de ostilitatea fraţilor Rahelei şi de o revelaţie de la Dumnezeu, Iacov a hotărât să se reîntoarcă acasă după naşterea lui Iosif. Rahela şi Lea au fost de acord, deoarece Laban cheltuise banii puşi deoparte pentru zestrea lor (31:15 - o frază identică kaspa akalu „a cheltui banii" a fost întrebuinţată de câteva ori în textele de la Nuzi, în situaţii foarte asemănătoare). Fără nici o moştenire de la tatăl lor, fetele erau considerate de el ca „străine". S-a sugerat adesea că furtul idolilor sau al *terafimilor de către Rahela a fost o încercare de a redobândi o moştenire pentru ea şi Iacov, dar faptul că ei au fost furaţi anulează această interpretare. Poate că Rahela voia să-şi asigure o protecţie în lunga călătorie, sau pur şi simplu a dorit să-i răpească tatălui ei posesiunile lui preţuite. Dar Iacov, care nu era conştient de acţiunea soţiei sale a considerat ofensa ca fiind vrednică de pedeapsa cu moartea, deşi ameninţarea nu a fost dusă la îndeplinire. Rahela a continuat să fie soţia favorită a lui Iacov după incident (33:2,7), iar serafimii (terafimii) au fost probabil printre lucrurile înlăturate, întrucât existenţa lor constituia o piedică în închinarea lui Dumnezeu (35:2-4). În aceeaşi călătorie, Laban şi Iacov au încheiat un legământ prin care Iacov s-a angajat să se poarte frumos cu soţiile lui şi să nu-şi mai ia altele. Aceste două condiţii sunt prezente în contracte de căsătorie datând din diverse perioade ale antichităţii Orientului Apropiat.

(d) Moartea (35:16-20). Rahela a murit între Betel şi Betleem, la naşterea celui de al doilea fiu al ei. Dragostea continuă pe care i-a purtat-o Iacov este evidentă în stâlpul memorial (masseba) pe care l-a înălţat pe mormântul ei, iar locul lui mai era cunoscut încă pe timpul lui Saul, când a fost descris că se află în hotarul lui Benianmin la Ţelţah, (1 Samuel 10:2). În prezent locul este necunoscut, deşi Ieremia 31:15 (compară Matei 2:18) sugerează că ar putea fi lângă Rama, cca. 8 km la N de Ierusalim. Totuşi, amintirea Rahelei a fost păstrată şi la Beteleem, în timpul lui Rut, (Rut 4:11), probabil pentru că se afla lângă locul mormântului ei.

BIBLIOGRAFIE
C.H. Gordon, BA 3, 1940, p. 1-12, M J. Selman, TynB 27, 1976, p. 114-136; ANET, p. 219 ş.urm.

M.J.S.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: