nazarinean



NAZARINEAN. Conform celor scrise în Marcu, cuvântul Nazarenos I s-a dat Domnului nostru de către demoni (1:24), de mulţime (10:47), de o slujnică (14:67) şi de un vestitor al învierii (16:6). Cuvântul este folosit şi în Luca 4:34 (= Marcu 1:24) şi Luca 24:19 (ucenicii pe drumul Emausului). Dar, în mod normal, Matei, Luca şi Ioan folosesc termenul Nazoraios (Matei 26:71; Luca 18:37; Ioan 18:5 ş.urm.; 19:19; Faptele Apostolilor 2:22; 3:6; 4:10; 6:14; 22:8; 26:9). Ambii termeni sunt traduşi în VA şi VSR prin expresia „din Nazaret". Nazoraios, „nazarinean", se foloseşte cu privire tot la Isus în Matei 2:23, iar în Faptele Apostolilor 24:5, este folosit cu privire la o partidă religioasă. Acest cuvânt continuă să fie folosit de către evrei (cf. cea mai veche formă palestiniană a Shemoneh ’Esreh, unde în jurul anului 100 d.Cr., unde se pronunţă un blestem peste...nosrim) şi de către arabi, se pare ca un termen general pentru creştini (cf. R. Bell, The Origin of Islam in its Christian Environment, 1926, p. 147 ş.urm.). Părinţii Bisericii au cunoscut grupuri de creştini evrei care s-au numit pe ei înşişi „nazarineni" (Ieronim, De vir. ill. 2-3, Epist. 20.2) sau „Nazorenes" (Epiphanius, Haer. 29.7, 9), iar Epiphanius - care nu a prezentat niciodată credibilitate în această tematică - menţionează o sectă eretică a iudeilor, „nasarinenii" (Haer. 1.18).

În NT, acest termen nu este folosit niciodată cu privire la Domnul nostru fără să apară şi numele Isus, iar identificarea unei persoane după locul său de origine (de ex. Ioan din Gischala) era un lucru obişnuit printre evrei. S-au ridicat, însă, obiecţii de natură lingvistică care susţin că termenul nazarenos, cu atât mai puţin nazoraios, nu provin de la Nazaret, ba aceste obiecţii au dus până acolo încât s-a sugerat că numele Nazaret a fost creat datorită unei înţelegeri greşite a termenului nazorean (cf E. Nestle, ExpT 19, 1907-1908, p. 523 ş.urm.). Cu toate că aceste obiecţii au fost tratate cu competenţă de G. F. Moore, ele mai sunt ridicate uneori.

Aluzia ca nazoraios este un titlu care I s-a dat lui Mesia prin prorocie (Matei 2:23) a fost interpretată frecvent ca o referire la „Odrasla" (neser) din Isaia 11:1 şi din pasajele similare, sau la nazireu (nazir, cf. Judecători 13:7) în rolul Lui de Sfântul lui Dumnezeu (nazir nu este folosit cu sens specific şi a fost probabil interpretat în sens mesianic în Geneza 49:26; Deuteronom 33:16; vezi H. Smith, JTS 28, 1926, p. 60). O altă sugestie foarte veche (Ieronim, loc cit.) este că Matei face aluzie la pasajele care vorbesc despre Mesia ca fiind dispreţuit (cf. Ioan 1:46). În orice caz, formula de introducere a unui citat din Matei 2:23, care este diferită de altele, de ex. Matei 1:22, 2:15, 17, ne sugerează că autorul s-a gândit nu la o prezicere specifică, ci la o temă profetică.

Faptul că cei ce făceau parte din secta gnostică manicheană mandeană se numeau pe ei înşişi nasorayya, a atras atenţia multora. Moore a combătut suficient „dovezile" care susţineau existenţa unui cult precreştin ce se numea al „nazarinenilor", adaptat la mediul evreiesc, dar M. Black acceptă ideea lui Lidzbarski care consideră că nasorayya provine de la nasar, „a păzi" (adică, tradiţia), şi ne aminteşte de pretenţia mandeenilor de a păstra ritualurile lui Ioan Botezătorul. Respingând pe baza unor criterii lingvistice orice legătură dintre nazoraios şi neser sau nazir, el sugerează că titlul „nazarinean" se potriveşte urmaşilor lui Ioan Botezătorul, că este păstrat de mandeeni şi poate de Epiphanius şi că a început să fie folosit referitor la „mişcarea Isus" care a apărut ca o continuare a mişcării religioase a lui Ioan. Deşi ingenioasă, această sugestie este prea subtilă. Poate că toată legătura dintre neser, nazir şi Nazaret nu este decât un joc de cuvinte; este remarcabil faptul că versiunea siriacă, care fără îndoială reflectă vorbirea aramaică, scrie Nazaret nu cu z, ci cu s. O altă paronomază este utilizată în Coran (Sura 3. 45; 11. 14), şi o altă provenienţă a apărut în Evanghelia lui Filip din Chenoboskion, log. 47.

BIBLIOGRAFIE
G.F. Moore, BC 1, 1920, p. 426 ş.urm.; W.O.E. Oesterley, ExpT 52, 1940-1, p. 410 ş.urm.; W.F. Albright, „The Names ‚Nazareth’ and ‚Nazarene’” JBL 65, 1946, p. 397 ş.urm.; M. Black, Aramaic Approach to the Gospels and Acts, 1967, p. 197 ş.urm. Pentru mandeeni din zilele noastre, vezi lucrările lui Lady E. S. Drower, şi în special The Secret Adam, 1960.

A.F.W.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: