Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Ilie


ILIE. Profetul lui Israel în secolul al 9-lea. Numele lui apare în VT ebr. ‘eliyyahu şi ‘eliyya, în VT gr. Eleiou, iar în NT Eleias. Numele înseamnă „Yah este El" sau „Iahve este Dumnezeu".

În afară de referirea la Ilie în 1 Împăraţi 17:1 ca „Ilie Tişbitul, unul din locuitorii Galaadului", nu avem nici o altă informaţie cu privire la originea sa. Chiar şi această referire este obscură. TM sugerează că deşi Ilie locuia în Galaad (mittosabe gile’ad), locul lui natal a fost în altă parte (poate în Tişbe din Neftali). LXX redă ek thesbon tes galaad, indicând în felul acesta o localitate, Tişbe, din *Galaad. Josephus pare să fie de acord cu această interpretare (Ant. 8.319). În mod tradiţional Tişbe a fost identificat cu un loc la 13 km N de Iaboc.

Lucrarea profetică a lui Ilie este relatată în 1 Împăraţi 17-19; 21; 2 Împăraţi 1-2. Aceste naraţiuni sunt scrise în cea mai pură ebr. clasică, „de tipul celei care cu greu ar fi putut fi scrisă mai târziu de secolul al 8-lea" (W. F. Albright, From the Stone Age to Christianity, p. 307). Nu se poate ca naraţiunile să fi fost păstrate multă vreme în formă orală. Ele descriu propovăduirea lui Ilie în regatul de N, în timpul dinastiei lui Omri (*OMRI). Ilie a fost contemporan cu Ahab şi Ahazia, iar din relatarea înălţării sale (2 Împăraţi 2) şi din răspunsul la întrebarea lui Iosafat (2 Împăraţi 3:11) putem trage concluzia că înălţarea lui a avut loc probabil pe vremea când Ioram s-a urcat pe tronul lui Israel. Această concluzie este confruntată cu o dificultate în 2 Cronici 21:12-15, dar dificultatea poate fi soluţionată fie interpretând că textul din 2 Împăraţi 8:16 afirmă co-regenţa lui Iosafat şi Ioram, regii lui Iuda (*CRONOLOGIA VT) sau prin considerarea scrisorii ca o profeţie făcută înainte de înălţarea lui.

Ciclul despre Ilie prezintă şase întâmplări din viaţa profetului: prezicerea secetei şi fuga lui, confruntarea de la Mt. Carmel, fuga la Horeb, incidentul cu Nabor, proorocia despre Ahazia, şi înălţarea lui Ilie. Cu excepţia ultimei întâmplări, toate celelalte se ocupă cu confruntarea dintre închinarea la Iahve şi închinarea la *Baal. Zeul Baal din aceste relatări este Baal-Melcart, zeul protector al Tirului. Ahab a adoptat această variantă feniciană a religiei naturaliste a Canaanului după ce s-a căsătorit cu *Izabela, prinţesa din Tir (1 Împăraţi 16:30-33), dar Izabela a fost răspunzătoare pentru exterminarea închinării la Iahve şi propagarea cultului lui Baal în Israel (1 Împăraţi 18:4,13,19; 19:10,14).

Ilie apare în prima întâmplare (1 Împăraţi 17) fără nici o introducere şi după ce prezintă profeţia pentru Ahab, amintind o secetă, s-a refugiat în afara jurisdicţiei lui Ahab, mai întâi la pârâul Cherit, la E de Iordan, şi apoi la Sarepta (în prezent Sarafend, lângă Sidon, localitate care continuă să păstreze numele antic şi care domină ruinele portului antic de la Marea Mediterană). Ilie a fost hrănit în mod miraculos în ambele locuri şi în timp ce se afla la Sarepta a făcut o minune de vindecare (1 Împăraţi 17:17-24).

A doua întimplare, trei ani mai târziu (1 Împăraţi 18:1; cf. Luca 4:25; Iacov 5:17, care urmează tradiţia iudaică), relatează sfârşitul secetei şi înlăturarea închinării organizate la Baal pe Mt. Carmel. Seceta care a început şi s-a oprit la cuvântul lui Iahve a fost o provocare la adresa suveranităţii lui Baal asupra naturii, 1 Împăraţi 17 l-a prezentat pe Ilie în bârlogul lui Baal-Melcart, susţinut de Iahve în timp ce ţara suferea (1 Împăraţi 17:12; cf. Josephus, Ant. 8, 320-4). 1 Împăraţi 18 face publică provocarea şi supremaţia lui Iahve este demonstrată în mod spectaculos. Faptul că închinarea la Baal în Israel nu a fost eradicată la Mt. Carmel, reiese din textele referitoare la perioada care a urmat (de ex. 2 Împăraţi 10:18-21). Cu privire la prezenţa unui altar al lui Iahve pe Mt. Carmel, vezi *ALTAR. Keil sugerează că acest altar a fost construit probabil de închinătorii evlavioşi ai lui Iahve, după împărţirea regatului. Unii comentatori omit complet 1 Împăraţi 18:30b, în timp ce alţii omit v. 31-32a.


A treia întâmplare (1 Împăraţi 19), care descrie fuga lui Ilie la Horeb pentru a se feri de mânia Izabelei, este deosebit de semnificativă. Horeb a fost muntele sfânt unde Dumnezeul legământului lui Moise S-a făcut cunoscut şi întoarcerea lui Ilie la acest loc reprezintă întoarcerea unui profet loial dar descurajat la însăşi sursa credinţei pentru care s-a luptat. Însărcinarea finală din 1 Împăraţi 19:15-18 se pare că a fost împlinită numai în parte de către Ilie. Urcarea lui Hazael pe tronul Siriei şi a lui Iehu pe tronul lui Israel este relatată în ciclul despre *Elisei.

Întâmplarea cu Nabot (1 Împăraţi 21) ilustrează şi justifică principiul încetăţenit în conştiinţa religioasă a lui Israel că pământul aflat în proprietatea unei familii sau a unui clan din Israel era considerat un dar de la Iahve, iar nerecunoaşterea acestui fapt şi nerespectarea drepturilor individului şi a familiei din comunitatea aflată sub legământ atrage după sine judecata. Iliie apare ca un apărător al înaltelor cerinţe etice ale credinţei mozaice şi care lipseau în cultul lui Baal.

A cincea întâmplare din 2 Împăraţi 1 continuă să ilustreze confruntarea dintre Iahve şi Baal. Încrederea lui Ahazia în zeul vieţii din Siria, Baal-Zebub (Baal-Zebul în textele de la Ras Shamra, cf. Matei 10:25; Baal-Zebub, care înseamnă „Domnul muştelor", probabil că a fost un mod de a ridiculiza zeitatea siriană), atrage judecata lui Dumnezeu (2 Împăraţi 1:6, 16). O judecată arătată prin foc din cer cade şi asupra celor care au vrut să se împotrivească cuvântului lui Iahve şi să-i facă rău profetului (2 Împăraţi 1:9-15). Înălţarea lui Ilie într-un vârtej de vânt (seara) pune capăt carierei sale profetice dramatice. Exclamaţia lui Elisei (2 Împăraţi 2:12) este repetată în 2 Împăraţi 13:14 cu referire la Elisei însuşi.

Pot fi făcute două observaţii cu privire la importanţa lui Ilie. În primul rând, el face parte din tradiţia VT de profeţie extatică, datând încă din zilele lui Samuel, şi Ilie este de asemenea un înaintaş al profeţilor rapsozi din secolul al 8-lea sau al *profeţilor care au lăsat scrieri. Legătura lui cu tradiţia mai veche este văzută în faptul că el este mai întâi de toate un om de acţiune şi deplasările lui dictate de Duhul sfidează aşteptările umane (1 Împăraţi 18-12). Şcoala de profeţi din zilele lui Samuel continuă să existe în cadrul lucrării lui Ilie (1 Împăraţi 18:4, 13; 2 Împăraţi 2:3, 5, 7). Legătura lui cu profeţii de mai târziu constă în strădania lui continuă de a chema poporul la religia lui Moise, atât prin închinarea numai la Iahve cât şi prin proclamarea standardelor mozaice de dreptate şi neprihănire în comunitate. În amândouă aceste privinţe el anticipează profeţiile mai complete ale lui Amos şi Osea. Această propagare a credinţei mozaice de către Ilie este susţinută de câteva detalii care sugerează o paralelă între Ilie şi Moise. Întoarcerea lui Ilie la Horeb este suficient de sugestivă, dar să reţinem de asemenea faptul că Ilie este însoţit şi succedat de Elisei, la fel cum Moise a fost însoţit şi succedat de Iosua. Această paralelă este izbitoare. Nu numai că moartea lui Moise a fost învăluită în mister (Deuteronom 34:6), ci şi succesorul său a obţinut loialitatea Israelului prin faptul că a fost însufleţit de acelaşi spirit ca şi Moise şi şi-a dovedit vrednicia pentru slujba sa prin traversarea miraculoasă a râului (Deuteronom 34:9; Iosua 4:14). Relatarea înălţării lui Ilie (2 Împăraţi 2) reproduce destul de exact acest tipar. De asemenea, faptul că Dumnezeu îi răspunde lui Ilie cu foc în două împrejurări (1 Împăraţi 18:38; 2 Împăraţi 1:10, 12) pare să ne îndrepte privirile în urmă spre manifestarea prezenţei şi judecăţii lui Dumnezeu prin focul din naraţiunile Exodului (de ex. Exod 13:21; 19:18; 24:17; Numeri 11:1; 16:35). Nu este de mirare că în gândirea hagadică evreiască Ilie a fost privit ca un omolog al lui Moise.

În al doilea rând, ni se spune că lucrarea lui va fi reluată „înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată" (Maleahi 4:5-6). Această temă este foarte populară în Mişna iudaică (*TALMUD ŞI MIDRAŞ) şi a fost un subiect obişnuit de discuţie în timpul propovăduirii lui Isus (Marcu 8:28). Isus a indicat că profeţia lui Maleahi s-a referit la lucrarea lui *Ioan Botezătorul (Matei 11:14; 17:12 ş.urm.). Ilie apare din nou în persoană pe Muntele Schimbării la faţă (Marcu 9:4) şi este menţionat şi în altă parte în NT, în Luca 4:25-26, Romani 11:2-4; Iacov 5:17-18.

În VT mai apar alţi trei bărbaţi care poartă acelaşi nume: un preot din Beniamin (1 Cronici 8:27; ebr. ’eliyya) şi apoi un preot şi un laic care s-au căsătorit cu femei străine (Ezra 10:21, 26; ebr. ’eliyya).

BIBLIOGRAFIE
E. Fohrer, Elia, 1968; R. S. Wallace, Elijah and Elisha, 1957; H. H. Rowley, Men of God, 1963, cap. 2; J. Lindblom, Prophecy in Ancient Israel, 1963, cap. 2; comentarii despre cărţile Împăraţilor, de J. A. Montgomery şi H. S. Gehman, ICC, 1951, şi J. Gray, OTL, 1970; F. James, Personalities of the Old Testament, cap. 9.

B.L.S.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: