Vă recomandăm:

Vă recomandăm:

A B C D E F G H I Î J L M N O P R S Ş T Ţ U V Z

Cuvânt


CUVÂNT. În VT „cuvântul (dabar) lui Dumnezeu" este folosit de 394 de ori cu referire la o comunicare divină care vine de la Dumnezeu pentru oameni sub formă de poruncă, profeţie, avertisment sau încurajare. Formula obişnuită este: „Cuvântul lui Iahve i-a vorbit (lit. „a fost") lui...", dar uneori cuvântul este „văzut" ca într-o vedenie (Isaia 2:1; Ieremia 2:31; 38:21). Cuvântul lui Iahve este o extindere a personalităţii divine, investit cu autoritate divină şi trebuie ascultat de îngeri şi de oameni (Psalmul 103:20; Deuteronom 12:32); el dăinuieşte pe vecie (Isaia 40:8) şi o dată ce este rostit nu se poate întoarce neîmplinit (Isaia 55:11). Este folosit ca sinonim pentru legea (tora) lui Dumnezeu în Psalmul 119, unde se referă la cuvântul scris şi nu la un mesaj verbal.

În NT redă doi termeni: *logos şi rhema, cel dintâi termen fiind folosit în mod suprem cu privire la mesajul Evangheliei creştine (Marcu 2:2; Faptele Apostolilor 6:2; Galateni 6:6), deşi şi al doilea termen are acelaşi sens (Romani 10:8; Efeseni 6:17; Evrei 6:5, etc.). Domnul nostrua rostit Cuvântul lui Dumnezeu (în pilda semănătorului, Luca 8:11; vezi şi Marcu 7:13; Luca 11:28), dar în evangheliile sinoptice El a folosit întotdeauna pluralul când S-a referit la mesajul Său („cuvintele Mele", Matei 24:35, şi textele paralele; Marcu 8:38; Luca 24:44). În Evanghelia a Patra, însă, este întâlnit frecvent singularul. Pentru biserica primară „Cuvântul" a fost mesajul revelat de Dumnezeu în Cristos, mesaj care trebuia predicat, răspândit şi ascultat. Era cuvântul vieţii (Filipeni 2:16), cuvântul adevărului (Efeseni 1:13), cuvântul mântuirii (Faptele Apostolilor 13:26), cuvântul împăcării (2 Corinteni 5:19), cuvântul crucii (1 Corinteni 1:18).

BIBLIOGRAFIE
H. Haarbeck ş.a., în NIDNTT 3, p. 1078-1146; A. Debrunner ş.a., în TDNT 4, p. 69-143.

J.B.Tr.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Cele mai citite articole: